Actualitatea galateana
![]() |
Luni-Vineri 18:00 Principala emisiune informativă a zilei – nominalizată la premiile Clubului Român de Presă, ediţia 2006, singura emisiune de ştiri locale !! |
Grav accident de circulație în această dimineață, în județul Brăila
15 persoane au fost rănite, din care trei foarte grav, după ce mașina în care se aflau, o Dacia papuc, s-a răsturnat. Accidentul s-a produs pe drumul european E 584, între localitățile Valea Cânepii și Unirea. Poliția Rutieră din Brăila a început o anchetă în acest caz. Din primele cercetări rezultă că vina pentru producerea accidentului aparține șoferului mașinii care s-a răsturnat. Se pare că acesta rula cu viteză excesivă și a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă. Polițiștii rutieri, dar și inspectorii de la Autoritatea Rutieră Română verifică și legalitatea transportului de persoane pe care îl efectua șoferul anchetat. Acesta trebuie să dea socoteală și pentru faptul că nu are atestat de transportator, dar și pentru faptul că mașina pe care o conducea era supraaglomerată.
Oțelul are meci de cinci stele în această seară
Întâlnește la Galați pe FC Vaslui, formație aflată în cărți pentru titlu. Partida este programată să înceapă la ora 21.30 și va fi condusă de o brigadă de arbitri din Bulgaria. Meciul dintre Oțelul și FC Vaslui are o miză uriașă atât pe teren, cât și în tribune. Peste 400 de polițiști și jandarmi din Galați și Bacău vor asigura măsurile de ordine la Stadionul Oțelul. Partida este considerată una cu grad sporit de risc, de aceea și măsurile de securitate vor fi excepționale.
Cutremur pe piața financiară din România!
Leul se prăbușește în raport cu principalele valute, pentru a treia ședință de tranzacționare consecutiv. Astfel, euro atinge un nou maxim istoric în raport cu moneda națională. A fost cotat de BNR la 4 lei și 4411 bani, cu 0,38 de bani mai mult ca ieri. Analiștii susțin că deprecierea leului în raport cu moneda unică europeană ar fi fost și mai mare dacă nu intervenea Banca Națională, prin vânzare valută pe piață. Și dolarul s-a apreciat astăzi în raport cu leul. Moneda americană a fost cotată de BNR la 3 lei și 4479 bani, cu 0,97 bani mai mult ca ieri. Francul elvețian s-a scumpit și el față de ziua precedentă. Moneda confederației helvetice a fost cotată de BNR la 3 lei și 6971.
Unda de șoc de pe piața financiară are o explicație
România a reintrat în recesiune tehnică. Institutul Național de Statistică a anunțat astăzi că economia este în scădere ușoară, pentru al doilea trimestru consecutiv. Potrivit datelor furnizate de INS, produsul intern brut al României s-a contractat în primul trimestrul al lui 2012, cu 0,1%, după ce, în ultimele trei luni ale anului trecut, a scăzut cu 0,2%. Analiștii economici au prevăzut acest lucru, încă de la începutul anului, ținând cont de turbulențele din zona euro, dar și de recesiunea în care se află țări din Uniunea Europeană, cu economii mai consolidate decât a României. Totuși, contracția economiei naționale a fost mai mică în raport cu prognozele analiștilor, care prevedeau o scădere a produsului intern brut cu 0,2-0,3%.
Măsuri speciale de securitate la partida Oțelul - FC Vaslui
Peste 400 de polițiști și jandarmi din Galați și Bacău vor asigura ordinea publică la Stadionul Oțelul. Confruntarea dintre cele două echipe este considerată una cu grad sporit de risc, de aceea și măsurile de securitate vor fi excepționale. 27 de suporteri, 15 ai Oțelului și 12 de la FC Vaslui, au interdicție de a intra pe stadion la meciul de mâine. Jandarmeria atrage atenția că este strict interzisă intrarea în arena sportivă cu arme, muniții, substanțe toxice, obiecte pirotehnice, pancarte sau bannere cu conținut rasist, obscen sau care instigă la ură, dezordine și manifestări xenofobe. Să mai spunem că partida dintre Oțelul și FC Vaslui se joacă mâine seară, de la ora 21.30. Biletele pentru meci s-au pus deja în vânzare și costă 25 de lei la tribuna I, 20 de lei la tribuna a II-a și 15 lei la peluze.
Grav accident de circulație în această dimineață, pe Faleza Dunării din Galați
Un copil de 14 ani a suferit răni extrem de severe, după ce a fost spulberat de pe trotuar de o mașină care gonea nebunește. Băiatul a fost dus la Spitalul de Urgență din Galați, unde a fost stabilizat, pentru moment, însă starea sa este critică, spun medicii care îl îngrijesc. Poliția Rutieră din Galați a început o anchetă în acest caz. Din primele cercetări rezultă faptul că vina exclusivă pentru producerea teribilului accident îi aparține șoferului care rula cu viteză excesivă. Potrivit declarațiilor unor martori oculari, șoferul mașinii implicate în accident a depășit pe contrasens coloana de autovehicule aflate în fața sa, iar în momentul în care a vrut să revină pe banda normală de mers a pierdut controlul volanului, s-a urcat pe trotuar și l-a lovit în plin pe băiatul care staționa lângă o bicicletă. Accidentul s-a produs în zona cartierului de vile de pe Faleză.
A început campania de dezinsecție în Galați
Municipalitatea a alocat circa 120.000 de lei anul acesta pentru a stârpi insectele dăunătoare, țânțari, căpușe sau gândaci. Operațiunile de dezinsecție sînt efectuate de Ecosal, serviciul public de salubritate. Potrivit calendarului stabilit de municipalitate, dezinsecția a început aseară, din Cartierul Dunărea și se va încheia peste două săptămâni. Dezinsecția se va face atât de la ol, cât și din aer, au precizat surse din Primărie.
România a reintrat în recesiune tehnică
Institutul Național de Statistică a anunțat astăzi că economia este în scădere ușoară, pentru al doilea trimestru consecutiv. Potrivit datelor furnizate de INS, produsul intern brut al României s-a contractat în primul trimestrul al lui 2012, cu 0,1%, după ce, în ultimele trei luni ale anului trecut, a scăzut cu 0,2%. Analiștii economici au prevăzut acest lucru, încă de la începutul anului, ținând cont de turbulențele din zona euro, dar și de recesiunea în care se află țări din Uniunea Europeană, cu economii mai consolidate decât a României. Totuși, contracția economiei naționale a fost mai mică în raport cu prognozele analiștilor, care prevedeau o scădere a produsului intern brut cu 0,2-0,3%.
Astăzi se împlinește un an de la istoricul meci dintre Oțelul și FC Timișoara
Pe 15 mai 2011, Oțelul învingea cu 2 la 1 formația de pe Bega și câștiga în premieră campionatul de fotbal al României. Golurile istoricei victorii a Oțelului au fost marcate de Liviu Antal și Marius Pena. Campionii României au sărbătorit un an de la cucerirea titlului alături de cel mai mic fan al lor. Este vorba despre Costin, un băiețel care s-a născut chiar pe 15 mai 2011, în momentul în care Oțelul se bucura în stradă, alături de zeci de mii de fani, pentru istorica izbândă. Copleșit de dubla bucurie pe care o trăia, tatăl micuțului Costin, un suporter înfocat al campioanei, a fost tentat să-și boteze copilul Oțelul Galați. Entuziamul i-a fost însă domolit de soție, care a acceptat în cele din urmă ca micuțul să poarte numele căpitanului Oțelului, Sergiu Costin.
Cozi interminabile la buletine!
Sute de gălățeni se înghesuiesc zilnic la ghișeele Serviciului de Evidență a Populației pentru a-și schimba actele de identitate. În momentul de față, peste 15.000 de persoane din Galați au buletinele sau cărțile de identitate expirate. Printre restanțieri, se numără și circa 3.000 de copii care au împlinit vârsta de 14 ani și nu au solicitat eliberarea unui act de identitate. Oamenii care stau la rând să-și facă acte de identitate noi susțin că au de rezolvat treburi urgente și nu o pot face fără o carte de identitate valabilă. Puțini sînt cei care spun că își fac acte noi pentru a putea vota. Indiferent de motivele pentru care se solicită eliberarea unor acte de identitate noi, funcționarii de la Evidența Populației lucrează la foc continuu în perioada dinaintea alegerilor. Ba chiar și în ziua scrutinului, pe 10 iunie, în pofida faptului că este duminică. Atunci, ghișeele de lucru cu publicul vor fi deschise de la ora 7.00 dimineața și până la ora 20.00. Deschis la Evidența Populației va fi și sîmbătă, pe 9 iunie, tot în program prelungit.
S-a schimbat garda la Prefectura din Galați
Ministrul Administrației, Victor Paul Dobre, i-a instalat sâmbătă pe noii reprezentanți ai Guvernului în teritoriu. În funcția de prefect a fost numit Emanoil Cătălin Bocăneanu, susținut de PSD, iar în funcția de subprefect Gabriel Panaitescu, susținut de PNL. Noul prefect al Galațiului a fost până acum șeful Serviciului Județean de Evidență a Persoanei, iar subprefectul proaspăt instalat a fost prefect interimar în perioada mai 2008-februarie 2009. Ei i-au înlocuit în funcții pe Paul Florea, fost prefect cu susținerea PD-L, și Daniel Tudorache, fost subprefect din partea UNPR.
Mai multe articole..
Pagina 1 din 80
Ultimile comentarii »
- Grav accident de circulație în...
Biciclistul nu se afla pe trotuar..era pe banda 1 ... - Lovers's Corner
How do you play Barcelona in this year? - Apel Pro Sinceritate
revin ..spunaND CA REGRET SI MA GANDESC CA VINE IA...
Vizitatori Online »
Avem 3 vizitatori online



